Articol preluat de pe primatv.ro
Noul gazon de pe Arena Naţională a fost montat complet. Acum, important este să se şi prindă de stratul de nisip
Noul gazon de pe Arena Naţională a fost montat complet. Acum, important este să se şi prindă de stratul de nisip. Returul FCSB – Sporting din play off-ul Ligii Campionilor are loc în două zile. Dacă meciul se va desfăşura în condiţii optime, rămâne însă de văzut. Reprezentanţii firmei care a montat gazonul spun că ar fi nevoie de cel puţin cinci zile pentru a se prinde. Rulourile de iarbă vor fi schimbate din nou, mai spun aceştia.
Gazonul de pe Arena Naţională ajunge din nou în centrul atenţiei. După un îndelung proces, iarba a fost montată în totalitate pe terenul de fotbal. Deocamdată nu putem vorbi şi despre un succes pe tema acestui subiect. Steliştii sunt convinşi că gazonul va fi în stare perfectă la meciul cu Sporting de miercuri seara. Asta, deşi cei care au crescut şi montat rulourile de gazon spun că nu este suficient timp ca acestea să se prindă de stratul de nisip.
De aceste lucruri au fost înştiinţaţi şi reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal şi FCSB, cei care au suportat costurile de producţie ale gazonului, în valoare de 60.000 de euro.
Este pentru prima oară când Arena Naţională beneficiază de un gazon sută la sută românesc.
În cazul unui eşec, am putea avea parte din nou de imagini spectaculoase ca la meciul României cu Franţa, atunci când bucăţile de gazon săreau peste tot.