Noul gazon de pe Arena Națională a fost montat complet.

Noul gazon de pe Arena Naţională a fost montat complet. Acum, important este să se şi prindă de stratul de nisip. Returul FCSB – Sporting din play off-ul Ligii Campionilor are loc în două zile. Dacă meciul se va desfăşura în condiţii optime, rămâne însă de văzut. Reprezentanţii firmei care a montat gazonul spun că ar fi nevoie de cel puţin cinci zile pentru a se prinde. Rulourile de iarbă vor fi schimbate din nou, mai spun aceştia.

Noul gazon de pe Arena Națională iscă discuții

Cel mai scump şi mai mare stadion din România are gazon nou, dar… sensibil! Federaţia Română de Fotbal şi clubul FCSB au plătit în comun 60.000 de euro. Specialiştii care l-au livrat admit că a fost montat în grabă şi nu va fi perfect miercuri, la ora jocului, din cauză că… încă nu are rădăcini în substrat. Administratorii Arenei Naţionale susţin că schimbarea actuală a ierbii a fost cauzată de numărul mare de meciuri jucate în ultima lună. Şi anunţă că la partida de miercuri nu vor fi probleme!